Specializare Limba Japoneza

Se spune adesea, și japonezii se mîndresc cu aceasta, că limba japoneză este cea mai dificilă din cîte există. Nu se poate verifica acest lucru, dar este sigur că pentru vorbitorii celor mai multe limbi de pe glob japoneza nu este o limbă ușoară.

Stăpînirea limbii japoneze presupune acumularea unor cunoștințe, sprijinite prin exercițiu, în următoarele direcții: gramatica limbii, pronunție, scriere și citire, și vocabular.

Pentru vorbitorul de limba română pronunția nu pune mari probleme, cele cîteva foneme japoneze care nu există în limba română fiind relativ ușor de asimilat. (Prin comparație vorbitorii nativi de limba engleză și chineză au de depus un efort relativ mare în această direcție.) Trebuie acordată atenție vocalei u și semivocalei w, consoanelor diferite de cele românești, alungirii vocalice, stopului consonantic, accentului muzical al cuvintelor și nu în ultimul rînd intonației frazelor.

Gramatica limbii japoneze, deși foarte diferită de cea a limbii române, este relativ ușor de stăpînit datorită caracterului ei regulat. Lipsa articolelor, genurilor și numărului la substantive și adjective, conjugarea relativ simplă a verbelor, fac ca efortul de memorizare să fie minim în ceea ce privește gramatica.

Vocabularul, prin diversitatea lui deosebită, prin frecventa inexistență a unor echivalențe de sens între cuvintele japoneze și corespondentele lor din limba română, poate să pună probleme chiar și unor persoane cu o bună memorie. Numai prin exercițiu îndelungat se poate ajunge la acumularea unui vocabular suficient pentru o exprimare fluentă și naturală.

Problema cea mai dificilă pentru cei ce doresc să învețe limba japoneză, cu excepția celor care au din alte limbi experiența caracterelor chinezești, este bineînțeles scrisul. Copiii japonezi studiază hiragana și katakana în doar cîteva luni și apoi încep lungul drum al învățării ideogramelor kanji. Acestea se studiază pe tot parcursul școlii, fără să poată ajunge să le învețe pe toate (numărul total de kanji se estimează la peste 60.000, din care însă majoritatea nu se mai folosesc sau sînt extrem de specializate). În primii șase ani de școală (școala elementară în sistemul de învățămînt din Japonia) se predau 1006 kanji, urmînd ca în cei trei ani ai gimnaziului să se predea încă 939, astfel totalizînd 1945 de caractere, care formează setul obligatoriu prevăzut de Ministerul Educației din Japonia. De-a lungul vieții japonezii mai învață alte numeroase caractere, folosite mai rar sau numai în domenii specializate. Mai trebuie precizat că analfabetismul în Japonia (excluzînd cetățenii străini) este extrem de redus și provine în principal din cazuri justificate medical.

Deși japoneza se poate vorbi fără cunoașterea scrisului, o astfel de abordare nu este recomandabilă. Studiul ideogramelor deschide accesul la o dimensiune a limbii japoneze altfel ascunsă. De asemenea, cunoașterea ideogramelor permite înțelegerea mai profundă a cuvintelor, a căror etimologie este transmisă prin chiar forma ideografică și ajută la sesizarea unor nuanțe semantice fine. În plus, în limba japoneză există foarte numeroase omofone care nu sînt în același timp și omografe, scrisul permițînd diferențierea lor uneori chiar și în comunicarea orală (cînd cuvîntul rostit poate fi confundat cu un omofon, precizarea se face prin descrierea sumară a ideogramelor care intră în comnponența lui).